Procurorii anchetează preluarea Credit Suisse

Procuratura Federală din Elveţia a decis să deschidă o investigaţie cu privire la preluarea, sprijinită de către statul elveţian, a băncii Credit Suisse de către rivala mai mare UBS Group, informează cotidianul Financial Times.

Procuratura de la Berna va analiza posibila încălcare a legii de către oficialii guvernamentali, organismele de reglementare şi directorii celor două bănci, care la mijlocul lunii trecute au căzut de acord asupra unei preluări în regim de urgenţă a Credit Suisse de către UBS, pentru a evita o potenţială criză financiară cu efecte catastrofale, precizează Financial Times.

„Biroul procurorului federal vrea să îşi îndeplinească în mod activ misiunea şi responsabilitatea de a contribui la un centru financiar curat în Elveţia şi a pus la punct această monitorizare pentru a lua imediat acţiuni dacă vor exista situaţii care au legătură cu domeniul său de activitate”, a informat Procuratura din Berna.

În urmă cu două săptămâni, UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), în cadrul unei tranzacţii puse la punct de Guvernul elveţian, Banca Naţională şi Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare în ideea de a evita o prăbuşire a sistemului financiar elveţian.

Vezi si:  Cum poti face cumparaturi la pret redus in magazinele tale preferate din mediul online

Potrivit procurorului Stefan Blattler, există „numeroase aspecte ale unor evenimente din jurul Credit Suisse” care justifică o investigaţie şi care trebuie să fie analizate pentru a „identifica orice infracţiune care ar putea fi de competenţa procurorului”.

Căsătoria forţată a Credit Suisse cu UBS a provocat numeroase critici în Elveţia, partidele politice au cerut organizarea unei sesiuni speciale a Parlamentului în cursul acestei luni la care ar urma să fie supusă votului înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă. De asemenea, sondajele de opinie arată că peste trei sferturi din elveţieni se opun acestei tranzacţii care va da naştere unui gigant financiar cu active de aproximativ 1.600 de miliarde de dolari şi peste 120.000 de angajaţi la nivel mondial.

Autorităţile elveţiene insistă că având în vedere urgenţa cu care se derulau lucrurile nu au avut de ales. Credit Suisse a înregistrat o deteriorare dramatică a capacităţii sale de a accesa lichiditate în zilele de dinaintea cumpărării de către UBS. Potrivit ministrului elveţian de Finanţe, Karin Keller-Sutter, o preluare de către stat a Credit Suisse, sau un proces de lichidare controlată nu erau alternative viabile având în vedere riscurile financiare inacceptabile pe care le-ar fi creat pentru contribuabili.