Adoptarea inteligenței artificiale în rândul companiilor din România se accelerează, deși țara are încă un decalaj semnificativ de recuperat față de restul Europei. Potrivit Eurostat, ponderea companiilor românești cu cel puțin 10 angajați care utilizează tehnologii AI a crescut de la 3,1% în 2024 la 5,2% în 2025, ceea ce reprezintă o creștere anuală de aproximativ 68%, comparativ cu o medie de 20% la nivelul Uniunii Europene.
AI trece la procesele care conduc o companie
În context, „inteligența artificială va fi prezentă tot mai mult în plan autohton, de la generarea de conținut, la predicții, automatizare, optimizarea proceselor și sprijinirea deciziilor de business, iar schimbarea va traversa aproape toate sectoarele economiei, precum producție, sănătate, servicii financiare, retail, energie, agricultură”, estimează specialiștii INNOPRO 2026, eveniment dedicat scalării AI în Europa.
În același timp, instrumentele de inteligență artificială generativă devin tot mai prezente în activitatea de zi cu zi a companiilor. Potrivit studiului EIB Investment Survey 2025, 30% dintre firmele din România declară că utilizează instrumente de AI generativă, în timp ce procentul în rândul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) este de 24%.
Prin urmare, următoarea provocare nu este doar extinderea accesului la instrumentele de inteligență artificială, ci și trecerea de la utilizarea individuală și experimentală la integrarea sistematică a AI în procesele esențiale ale companiilor, astfel încât tehnologia să genereze rezultate măsurabile în ceea ce privește productivitatea, eficiența și competitivitatea.
În prezent, companiile folosesc inteligența artificială mai ales pentru activități relativ ușor de implementat, precum generarea și analiza textelor, marketing și comunicare, customer service, traduceri, analiza datelor, automatizarea documentelor sau dezvoltarea software.
Următoarea etapă va fi însă integrarea AI direct în procesele operaționale. Companiile vor putea folosi tot mai mult inteligența artificială pentru mentenanță predictivă, controlul calității, predicția cererii, optimizarea producției și logisticii, detectarea fraudelor, cybersecurity sau dezvoltarea unor produse și servicii noi, potrivit datelor prezentate de specialiștii INNOPRO 2026.
„Schimbarea majoră este trecerea de la AI ca instrument punctual, utilizat separat de angajați, la AI integrată în procesele reale ale organizației și folosită pentru analiză, predicție, automatizare, optimizare și susținerea deciziilor. În următorii ani vom vedea tot mai multe companii folosind AI pentru a anticipa cererea, a optimiza producția și logistica, a identifica riscuri sau a sprijini deciziile. Pentru România, provocarea este să accelerăm trecerea de la experimentare la implementare, mai ales în IMM-uri, și să transformăm accesul la tehnologie în rezultate economice concrete”, spune Prof. Costin Lianu, PhD, Coordonator, Wallachia eHUB.
Din perspectiva companiilor, această schimbare va aduce și o presiune tot mai mare asupra managementului de a identifica exact procesele în care tehnologia poate produce valoare.
„AI va schimba nu doar instrumentele pe care le folosesc companiile, ci și modul în care acestea își construiesc strategia și iau decizii. Pentru management, provocarea nu este să adopte cât mai multe soluții AI, ci să identifice procesele în care tehnologia poate produce valoare măsurabilă și poate susține dezvoltarea companiei. În următorii ani, capacitatea de a conecta tehnologia la obiectivele de business va deveni o diferență importantă între organizații”, spune Gianina Crăciun, consultant de business, Founder & CEO Supertree Workspaces&More.
Extinderea utilizării inteligenței artificiale va schimba și modul în care lucrează angajații
Extinderea utilizării inteligenței artificiale va schimba și modul în care lucrează angajații. Pentru majoritatea organizațiilor, modelul dominant va fi „om + AI” , nu „om versus AI”.
AI va prelua tot mai multe activități repetitive, căutări, procesarea unor volume mari de informații și anumite analize, în timp ce oamenii vor rămâne esențiali pentru gândire critică, creativitate, relații interpersonale, negociere, interpretare și asumarea deciziilor, potrivit datelor prezentate de specialiștii INNOPRO 2026.
Printre rolurile care vor fi transformate cel mai mult se numără cele din administrativ, customer support, contabilitate și financiar, marketing, HR, juridic, analiză de date, programare și procesarea documentelor. Transformarea nu înseamnă însă neapărat dispariția acestor profesii. În multe cazuri, AI va automatiza anumite sarcini dintr-un job, iar angajatul se va concentra mai mult pe verificare, interpretare, relația cu oamenii și decizie.
Pe măsură ce AI se extinde în companii, angajații vor avea nevoie de un nivel minim de AI literacy: să înțeleagă ce poate și ce nu poate face tehnologia, cum formulează cerințe și cum verifică rezultatele. Gândirea critică, competențele privind datele, cybersecurity și protejarea informațiilor confidențiale vor deveni la fel de importante. Pe termen lung, avantajul va aparține celor care știu să își combine expertiza profesională cu utilizarea AI.
România are încă de recuperat la adopția AI
Decalajul este și mai evident atunci când analizăm companiile în funcție de dimensiunea lor. În 2025, tehnologiile de inteligență artificială erau utilizate de aproximativ 4,1% dintre întreprinderile mici, 7,8% dintre întreprinderile mijlocii și 20,8% dintre companiile mari din România, potrivit datelor prezentate de specialiștii INNOPRO 2026.
Aceste date evidențiază una dintre principalele provocări pentru următorii ani: accelerarea adoptării inteligenței artificiale în rândul IMM-urilor și sprijinirea acestora pentru a face trecerea de la experimentarea tehnologiei la implementarea unor soluții practice, scalabile și adaptate nevoilor de business. InnopRO 2026 aduce în prim-plan trecerea AI de la experimentare la implementare, scalare și utilizare comercială.
Daniel Stoica


