A lua masa intr-o capsula spatiala poate parea o scena dintr-un film de science-fiction, dar de anul viitor va fi posibil. Cu toate acestea, nu toata lumea se va putea bucura de aceasta experienta. Pentru o cina, va trebui sa platiti suma astronomica de 500.000 de dolari, adica aproximativ 460.000 de euro.
La masa din capsula spatiala, aflata la o altitudine de aproximativ 30 de kilometri în stratosfera, vor avea loc sase persoane. Participantii se vor putea bucura de talentul culinar al celebrului bucatar Rasmus Munk, a anuntat SpaceVip, compania care a pus bazele acestei initiative.
Cele sase persoane vor calatori într-o capsula atasata la un balon spatial dezvoltat de NASA. Cum spatiul începe doar la o altitudine de 80 de kilometri, nu este vorba de o calatorie spatiala reala. Calatoria va dura în total sase ore si va începe în Florida. În timpul calatoriei, oaspetii vor purta un costum pe masura conceput de casa de moda Ogier. În capsula este disponibil Wi-Fi, ceea ce le va permite sa împartaseasca experienta lor unica cu familia si prietenii lor de pe Pamant.
Nu se stie înca ce va fi în meniu. Rasmus Munk ne asigura ca va fi o experienta unica. „Vreau sa prezint mancarea ca fiind firul comun al existentei umane. Sa o servim în timp ce contemplam forma Pamantului va avea o semnificatie reala”, adauga el. Bucatarul danez a primit doua stele Michelin cu restaurantul sau Alchemist din Copenhaga. Încasarile obtinute în urma cinei vor merge catre Space Price Foundation, o organizatie non-profit care încurajeaza femeile sa lucreze în industria spatiala.
MM