Ministrul Sănătății anunță controale în spitale: pacienții sunt redirecționați la serviciul privat al medicului

Ministrul Sănătății anunță controale în spitale: pacienții sunt redirecționați la serviciul privat al medicului

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, începând de joi, a dispus controale extinse prin Corpul de Control al Ministerului Sănătății, pentru verificarea programărilor, a pontajelor și a modului în care funcționează ambulatoriile de specialitate ale spitalelor. Decizia a fost luată după ce mai mulți pacienți i-au semnalat că sună zile întregi la spitale, că nu le răspunde nimeni sau că li se spune mereu că nu mai există locuri disponibile. De asemenea, ministrul a spus că a sunat personal la mai multe spitale publice, încercând să obțină o programare la neurologie pentru „bunica” sa.

Ministrul a trimis Corpul de Control la Spitalul Colentina și la alte unități spitalicești

În cadrul unei intervenții la Digi24, ministrul Sănătății a declarat că a trimis Corpul de Control la Spitalul Clinic Colentina, printre alte unități spitalicești care vor fi verificate. El a menționat că i s-a părut „destul de ciudat răspunsul, în sensul că nici nu am terminat bine întrebarea, că deja mi s-a spus că nu sunt locuri”. Ministrul a anunțat că va trimite și corpul de control la nivel național pentru a verifica pontajele, serviciile decontate și toate programările din ultimele trei luni, în diferite spitale.

„Eu suspectez următorul fenomen, anume că pacienții sunt redirecționați din cabinetul din ambulatoriul public, la cabinetul propriu al medicului”, a spus Rogobete. El a precizat că ia în considerare noi modificări legislative, „astfel încât să minimizăm cât de mult se poate acest fenomen și oamenii să beneficieze de investigații la ambulatoriile din sistemul public”.

Vezi si:  Despre cat e de important somnul pentru sanatatea noastra

„Nu am fost sunat de la spitale. Am primit numeroase plângeri de la pacienți, atât în privat cât și pe mailul instituției, cum că este imposibil sau foarte greu să te poți programa în ambulatoriile spitalelor publice. Încă din mandatul trecut, una din prioritățile mele a fost dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate. Am făcut multe modificări legislative în acest sens, inclusiv obligativitatea tuturor medicilor din spital ca, prin rotație, să desfășoare activitate și în ambulatoriul de specialitate. Am crescut punctul de plată în ambulatoriul de specialitate. Spun astea pentru a se înțelege că am făcut multe modificări tocmai pentru a putea dezvolta zona de ambulatoriu, care este absolut necesară pentru pacienți și pentru rezolvarea rapidă a problemelor medicale care nu sunt urgențe sau care nu necesită internare.

După aceste sesizări, am vrut să văd cum funcționează lucrurile și am sunat mai multe spitale. Am găsit spitale unde lucrurile funcționează corect și vreau să îi felicit. Au răspuns prompt, programare în câteva zile, ținând cont că nu e o urgență, totul este în regulă și felicitări lor!

„Nu e un fenomen. Sunt locuri și locuri. Adică unii au înțeles mesajul și nevoia de dezvoltare a ambulatoriului de specialitate. Și asta e foarte bine”, arată ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

El a precizat că a trimis Corpul de control la Spitalul Colentina. „Acolo mi s-a părut destul de ciudat răspunsul, în sensul că nici nu am terminat bine întrebarea, că deja mi s-a spus că nu sunt locuri. Mai am și câteva informații. Am trimis corpul de control care va verifica toate pontajele, toate serviciile decontate și toate programările din ultimele trei luni.

Vezi si:  Vaccin HPV gratuit aprobat de guvern pana la 26 de ani

Apoi voi trimite corp de control la nivel național pentru verificarea acestor aspecte. Nu la toate spitalele, că nu am cum, dar voi face o mapare, astfel încât să acoperim cât mai multe date. În funcție de rezultatele corpului de control în care vom vedea clar fenomenul. Eu suspectez următorul fenomen, anume că pacienții sunt redirecționați din cabinetul din ambulatoriul public, la cabinetul propriu al medicului, care, de obicei, e la un colț de bloc sau, mă rog, pe unde este. Pentru că acesta este fenomenul pe care îl cunosc toți românii și trebuie spus adevărul așa cum este.

După ce voi vedea toate cifrele, ne gândim la noi modificări legislative, astfel încât să minimizăm cât de mult se poate acest fenomen și oamenii să beneficieze de investigații la ambulatoriile din sistemul public”, arată ministrul Rogobete.

„Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zile întregi la spitale, că nu le răspunde nimeni sau că li se spune mereu că nu mai există locuri disponibile. Așa că am pus mâna pe telefon și am sunat personal la mai multe spitale publice din România, încercând să obțin o programare la neurologie pentru „bunica mea””, relatează Rogobete într-o postare pe Facebook.

Vezi si:  Explozie de cazuri de tuse convulsivă în Statele Unite și Europa

El spune că în unele spitale, sistemul funcționează, personalul răspunde, iar programările sunt disponibile într-un timp rezonabil, în timp ce în altele a întâlnit situații pe care le caracterizează ca fiind „greu de acceptat”: programări imposibile și chiar recomandări de a apela la o clinică din afara spitalului.

„Nu este normal ca un pacient să fie plimbat între numere de telefon, liste de așteptare și explicații administrative pentru a ajunge la un medic specialist! Începând de astăzi, am dispus controale extinse prin Corpul de Control al Ministerului Sănătății, pentru verificarea programărilor, a pontajelor și a modului în care funcționează ambulatoriile de specialitate. Vom verifica inclusiv situația semnalată la Spitalul Colentina, începând chiar de acum!”, precizează ministrul.

El reafirmă că dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate este o prioritate.

„Nu accept ca această reformă să rămână doar pe hârtie! Cine crede că „fentează” regulile, se înşeală! Pacienții au dreptul la servicii medicale accesibile, iar managerii au obligația să organizeze aceste servicii astfel încât ele să funcționeze. Voi continua să verific personal. Iar acolo unde lucrurile nu funcționează, voi interveni!”, avertizează ministrul Sănătății.

Daniel Stoica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *