Renault l-a numit pe directorul său general Luca de Meo ca viitor preşedinte şi director general al Ampere, divizia de automobile electrice pe care Renault vrea să o listeze pe bursă, transmit Bloomberg şi Reuters.
Consiliul de Administraţie al producătorului auto francez a înfiinţat de asemenea un comitet ad-hoc, condus de Jean-Dominique Senard, care să supervizeze Oferta Publică Iniţială (IPO) Ampere, a informat luni Renault.
Chiar dacă Renault a descris divizia ca fiind „o afacere în creştere”, Ampere se confruntă cu câteva dificultăţi. De exemplu, reducerile de preţuri în Europa anunţate de rivala americană Tesla Inc riscă să afecteze cererea pentru un nou model – vehiculul complet electric Megane E-Tech – văzut ca esenţial pentru redresarea producătorului auto francez.
De Meo încearcă să obţină fonduri pentru dezvoltarea vehiculelor electrice şi reducerea decalajului comparativ cu rivalii mai mari, cum ar fi Stellantis NV.
Partenerii de alianţă Nissan şi Mitsubishi au indicat că ar putea investi în divizia Renault de vehicule electrice. Producătorul auto francez vrea să listeze spre finalul anului Ampere.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că subsidiara ar putea fi evaluată la aproximativ 10 miliarde de euro, iar printre băncile de investiţii care lucrează la planificată listare se află BNP Paribas, Goldman Sachs şi JPMorgan.
Grupul german Mercedes Benz, de mulţi ani partener al Renault pe segmentul de vehicule comerciale uşoare, nu va lua parte la proiectul utilitarei electrice FlexEVan al companiei franceze, şi în schimb se va concentra pe noua sa platformă premium electrică VAN.EA, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
FlexEvan, cre ar urma să fie lansat în 2026, este dezvoltat pentru mărcile Renault şi Nissan, iar sursele spun că la proiect s-ar putea alătura Renault Trucks, un brand deţinut de grupul suedez Volvo.