TikTok va fi partenerul oficial al concursului Eurovision şi în 2023, pentru al doilea an consecutiv, informează vineri DPA.
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union – EBU) a selectat platforma acestei reţele de socializare pentru a transmite în livestreaming competiţia muzicală, cât şi pentru a difuza conţinuturi în exclusivitate despre anumite interpretări şi conţinuturi filmate în culisele evenimentului.
Anunţul intervine în contextul în care Parlamentul britanic a anunţat joi că va bloca această aplicaţie chineză pe dispozitivele şi reţelele sale de internet din cauza unor îngrijorări privind securitatea cibernetică.
Martin Osterdahl, coordonatorul executiv al EBU pentru Eurovision, a declarat: „Milioane de noi fani ai concursului Eurovision au descoperit evenimentul pe TikTok anul trecut şi noi ştim că alte câteva milioane de fani vor fi încântaţi de evenimentul deosebit de special din acest an, care va avea loc la Liverpool”.
„Atât concursul Eurovision, cât şi TikTok furnizează o platformă internaţională pentru descoperirea muzicii şi a artiştilor noi, iar noi aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm pentru a crea şi mai multe hituri în 2023”, a adăugat el.
TikTok a încheiat un parteneriat şi cu Visit Liverpool după ce, din cauza invaziei ruse, oraşul englez Liverpool a fost ales pentru a găzdui competiţia din 2023 în numele ţării câştigătoare de anul trecut, Ucraina.
Această reţea de socializare pentru telefoane mobile va promova situri emblematice din oraş şi va difuza evenimentele organizate în Eurovision Village – zona oficială dedicată fanilor – pe 12 mai, începând de la ora locală 18:30.
Un star de pe TikTok, britanicul Sam Ryder, în vârstă de 33 de ani, a terminat pe locul al doilea concursul din 2022, câştigat de grupul ucrainean Kalush Orchestra.
Platforma TikTok este deţinută de compania online chineză ByteDance, care susţine că nu transmite autorităţilor din China datele personale ale utilizatorilor, deşi legislaţia chineză aferentă serviciilor de informaţii obligă firmele să ajute Partidul Comunist atunci când acesta formulează o cerere în acest sens.