Sindicatele au decis, prin vot, sa organizeze greve limitate in Germania, incepand cu primele zile din decembrie. Decizia a fost luata dupa ce negocierile privind salariile si compensatiile pentru concedierile colective, dupa inchiderea unor fabrici, au esuat.
Puternicul sindicat IG Metall, la care este afiliat cel al lucratorilor de la Volkswagen, a decis in unanimitate declansarea actiunilor de protest. Negociatorul IG Metall a declarat ca reprezentantii salariatilor au prezentat propuneri cuprinzatoare, iar acum mingea e in curtea conducerii Volkswagen.
„Actiunile greviste vor fi de o amploare suficient de mare, astfel incat conducerea companiei sa inteleaga foarte clar ca noi, IG Metall si salariatii Volkswagen suntem foarte seriosi in ceea ce spunem” – avertizeaza Thorsten Groger, negociatorul de la IG Metall.
Patronatul de la Volkswagen a solicitat o reducere a salariilor cu 10 la suta, argumentand ca e nevoie de reducerea costurilor, pentru a putea rezista pe piata si pentru a putea face concurenta competitiei mai ieftine din China. Cu atat mai mult cu cat piata europeana a automobilelor e in scadere dramatica si se vand tot mai putine unitati fabricate in Europa. De asemenea, patronatul are in vedere ca,pentru prima data in cei 87 de ani de istorie Volkswagen, sa inchida fabrici in Germania.
Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa, se afla in cea mai grava criza din existenta sa. De altfel, tot sectorul auto european e in suferinta pe fondul concurentei reprezentate de masinile din China, mai ieftine, si a cresterii costurilor de productie, mai ales a costurilor energiei, dupa izbucnirea razboiului din Ucraina. Un alt factor decisiv e tranzitia spre autovehicule electrice. Modelul Tesla Y este de departe cea mai bine vanduta masina electrica din Europa, SUA si China. In timp ce modelele EV ale Volkswagen sunt mult in urma.
MM