Comisia Europeană monitorizează situația după falimentul SVB

Comisia Europeană monitorizează situaţia după colapsul Silicon Valley Bank, care are o prezenţă extrem de limitată în Uniunea Europeană, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Executivului comunitar, transmite Reuters.

„Am luat notă de reacţia decisivă şi rapidă a autorităţilor SUA. La nivelul UE, există o prezenţă extrem de limitată a Silicon Valley Bank în UE şi suntem în legătură cu autorităţile competente relevante”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) a preluat vineri controlul la Silicon Valley Bank (SVB), după ce deponenţii, îngrijoraţi cu privire la situaţia financiară a băncii, s-au grăbit la ghişee pentru a-şi retrage economiile. Această fugă la ghişeele Silicon Valley Bank a luat prin surprindere pieţele financiare şi a şters peste 100 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă a băncilor americane.

Este puţin probabil ca băncile europene să se regăsească într-o situaţie în care să fie nevoite să îşi lichideze, în pierdere, portofoliile de obligaţiuni, aşa cum a fost cazul la banca americană Silicon Valley Bank, a apreciat luni agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, transmite Reuters.

Vezi si:  Amazon ajută Ministerul Finanțelor să se inoveze

Chiar dacă majorarea dobânzilor a afectat valoarea portofoliilor de obligaţiuni ale băncilor, valoarea lor de piaţă tinde să fie convergentă cu valoare lor nominală, pe măsură ce se apropie de maturitate.

„Pe baza lichidităţii şi profilelor de finanţare solide, a rezervelor de numerar şi bazelor stabile de depozite, considerăm că marile băncile europene sunt, în general, bine plasate pentru a evita nevoia de a-şi vinde obligaţiunile în pierdere”, au apreciat analiştii de la Moody’s într-un comentariu.

Moody’s menţionează faptul că o treime dintre portofoliile de obligaţiuni guvernamentale ale băncilor europene ajung la maturitate în următorii doi ani, ceea ce asigură intrări continue de numerar şi reduce nevoie de a vinde active.

Agenţia de evaluare susţine că falimentele băncilor americane Silicon Valley Bank şi Silvergate au fost rezultatul unei „pierderi bruşte a încrederii şi retragerilor masive de numerar care au urmat”. „Băncile mai mici şi finanţate prin depozite se pot baza pe stabilitatea bazelor lor loiale de deponenţi, ceea ce le permite să poată aştepta pentru o revenire a valorii obligaţiunilor, fără a suferi costuri de finanţare semnificativ mai mari”, adaugă Moody’s.

Vezi si:  Oligarhii ruși au adunat 152 de miliarde de dolari