Compania chineză Baidu, considerată un gigant în domeniul internetului, a anunţat marţi lansarea în faza de teste a propriului robot conversaţional bazat pe inteligenţă artificială (AI), după apariţia pe piaţă a ChatGPT, software-ul american care a declanşat numeroase pasiuni şi controverse, informează AFP.
În noiembrie 2022, OpenAI, un start-up californian, a lansat ChatGPT, un sistem conversaţional capabil să răspundă online oricărei întrebări şi care dispune de un grad mai mic sau mai mare de acurateţe. De asemenea, aplicaţia poate să scrie romane şi poezii în doar câteva secunde.
Inteligenţa artificială, prezentată ca o tehnologie a viitorului care va revoluţiona autonomia maşinilor şi interacţiunea lor cu omul, se bucură de un interes tot mai mare.
Însă, la fel ca în cazul ChatGPT, aceşti roboţi fascinează la fel de mult pe cât îngrijorează, reprezentând atât instrumente susceptibile să îi scutească pe oameni de sarcini dificile, cât şi o ameninţare pentru numeroase locuri de muncă, a căror utilitate ar putea fi pusă sub semnul întrebării.
O purtătoare de cuvânt a companiei Baidu a declarat pentru AFP că grupul chinez „ar trebui să poată termina în luna martie testele interne” care privesc robotul său conversaţional.
Denumit „Ernie Bot”, el va fi pus apoi „la dispoziţia publicului larg” la o dată care nu a fost deocamdată precizată, a adăugat aceeaşi purtătoare de cuvânt.
Baidu este până în prezent cea mai mare companie chineză care a conceput un robot conversaţional de tipul ChatGPT.
Cu sediul la Beijing, Baidu este principalul motor de căutare online din China. Însă grupul s-a lansat în ultimii ani într-o diversificare pe toate direcţiile.
Baidu este deja prezent în domeniul inteligenţei artificiale, odată cu dezvoltarea unor automobile autonome, precum şi în domeniul informaticii dematerializate (tehnologia „cloud”).