O revistă americană de science-fiction a anunţat că a interzis sute de autori după ce a primit un val de scrieri realizate cu ajutorul chatboturilor cu inteligenţă artificială (AI), transmite miercuri AFP.
Neil Clarke, editorul revistei de science-fiction şi fantasy Clarksworld, le-a transmis marţi abonaţilor săi pe Twitter că a interzis peste 500 de autori în luna februarie din cauza „scrierilor generate de maşini”.
Înainte de apariţia instrumentelor cu AI, precum ChatGPT, capabile să genereze texte într-un limbaj fluent şi în diferite stiluri, Clarksworld a interzis doar câţiva autori în fiecare lună, cel mai adesea pentru plagiat, a spus Clarke. „Regulile noastre stabilesc deja că nu vrem opere scrise sau asistate de AI”, a indicat redactorul şef.
„Lor (autorilor care au apelat la AI, n.a.) nu le pasă. O căsuţă de pe un formular nu îi opreşte. Pur şi simplu mint”, a adăugat Clarke, recunoscând în acelaşi timp că nu are deocamdată o soluţie la această problemă.
Diversificarea acestor instrumente cu AI suscită diverse temeri, în special referitoare la plagiat şi la fraudare la examene.
Start-upul californian OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, beneficiază de sprijinul financiar al Microsoft, care a injectat mai multe miliarde de dolari şi speră să revoluţioneze căutarea pe Internet.
Agenţia pentru protecţia datelor din Italia a anunţat că interzice chatbot-ului cu inteligenţă artificială (AI) dezvoltat de compania Replika să folosească datele personale ale cetăţenilor italieni, invocând riscuri pentru minori şi persoane fragile emoţional, informează Reuters.
Replika, un startup din San Francisco lansat în 2017, le oferă utilizatorilor avataruri personalizate care îi ascultă şi vorbesc cu aceştia.