Savanții au descoperit un material revoluționar

O echipă de cercetători a anunţat că a creat un material supraconductor care funcţionează atât la o temperatură cât şi la un nivel de presiune suficient de scăzute pentru a fi utilizat efectiv în situaţii practice, relatează The Independent.

Materialul ar reprezenta o reuşită în căutarea căreia oamenii de ştiinţă se află de mai bine de un secol, în încercarea de a realiza un material capabil să transmită electricitate fără rezistenţă şi trecând de câmpuri magnetice din jurul materialului.

Descoperirea acestui material ar putea duce la reţele electrice capabile să transmită energie în mod omogen, economisind până la 200 de milioane de megawaţi pe oră, care sunt pierduţi în prezent din cauza rezistenţei. De asemenea, ar putea contribui la fuziunea nucleară, un proces mult aşteptat care ar putea crea putere nelimitată.

Alte aplicaţii includ trenuri de mare viteză cu levitaţie şi noi tipuri de echipamente medicale, sugerează cercetătorii.

Echipa a fost condusă de cercetătorul Ranga Dias, profesor de inginerie mecanică şi fizică la Universitatea Rochester din New York, Statele Unite, acelaşi care a raportat anterior crearea a două materiale supraconductoare mai puţin inovatoare dar similare, în lucrări care au fost publicate în Nature and Physical Review Letters. Studiul din Nature a fost în cele din urmă retras de editorii revistei ca urmare a semnelor de întrebare cu privire la abordarea cercetătorilor implicaţi.

Vezi si:  Foxconn investește în India

De data aceasta, profesorul Dias şi echipa sa au declarat că au luat măsuri suplimentare pentru a evita critici similare. Cercetătorii au căutat să valideze acea lucrare veche cu ajutorul unor date noi colectate în afara laboratorului, o echipă de oameni de ştiinţă urmărind procesul în direct şi au utilizat un o abordare similară pentru cercetarea recentă.

Noul material a fost descris într-un studiu publicat joi în Nature.

Materialul a fost denumit „materieroşie” („reddmatter”), după culoarea sa şi cu referire la un material din serialul SF „Star Trek”. S-a ajuns la acest nume în timpul procesului de creare, când oamenii de ştiinţă au descoperit că, în mod surprinzător, a devenit de un „roşu foarte aprins” în timp ce era creat.