Twitter vrea să treacă la apeluri audio-video

Elon Musk, care îşi propune să facă din Twitter o aplicaţie „do-it-all” (care reuneşte totul), a anunţat că în curând va fi posibilă efectuarea de apeluri audio şi video de pe platformă, relatează AFP.

„Chat-uri audio şi video vor fi adăugate în curând în contul oricărui utilizator al acestei platforme, ceea ce vă va permite să vorbiţi cu persoane aflate oriunde în lume fără să le daţi numărul de telefon”, a declarat el pe Twitter.

Twitter ar oferi astfel un instrument similar celor deja disponibile pe reţelele Instagram şi Facebook.

Elon Musk, care a cumpărat platforma cu 44 de miliarde de dolari la sfârşitul lunii octombrie anul trecut, intenţionează să implementeze şi posibilitatea de criptare a mesajelor private.

„Acest sistem va deveni rapid mai sofisticat”, a scris el.

De la sosirea sa în fruntea Twitter, Elon Musk a făcut numeroase schimbări şi a introdus mai multe funcţii noi pe platformă.

El a menţionat în noiembrie intenţia sa de a construi o „aplicaţie universală” care să permită, printre altele, mesaje criptate, tweet-uri mai lungi şi mijloace de plată.

Pe de altă parte, Meta, compania mamă a Facebook şi Instagram, a anunţat că a dezmembrat o importantă reţea de dezinformare cu baza în China, care răspândea conţinuturi privind probleme politice sensibile în Europa şi în SUA, informează AFP.

Meta a precizat că a şters peste 100 de pagini de Facebook, profiluri şi conturi de Instagram legate de această reţea de dezinformare – prezentă şi pe alte platforme precum YouTube, Telegram şi Twitter – pe care le-a acuzat că i-au încălcat politicile.